Fără categorie

Forum Intact Media Group: România are 0% absorbție de fonduri europene pentru exercițiul bugetar 2014-2020

13/05/2016

România are 0% absorbție de fonduri europene pentru exercițiul bugetar 2014-2020, țara noastră riscând  sa piardă fondurile alocate dacă instituțiile statului nu vor lua măsuri, este concluzia Forumului Fonduri Europene 2016-2020, oragnizat de Intact Media Group.

forumul-fonduri-europene-1Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu a făcut un apel la instituțiile statului să găsească soluţii pentru ca 2016 să nu fie un an pierdut din punct de vedere al accesării fondurilor europene. ”Suntem în programul 2014-2020 și avem 0% absorbție pentru acest exercițiu bugetar”. Corina Creţu a mai avertizat că România este într-o mare întârziere în acest moment şi trebuie să folosească toate oportunităţile care i se oferă în cadrul financiar actual. „În opinia noastră, a Comisiei Europene, credem că deja vremea dezbaterilor ar fi trebuit să treacă şi să trecem la implementarea proiectelor. România se află deja într-o mare întârziere, absorbţia în actualul cadru financiar este minimă, iar numărul de proiecte noi şi al operaţiunilor aprobate este mult prea mic. Ştim cu toţii câtă nevoie avem de autostrăzi, de căi ferate moderne, de spitale noi. Şi trebuie să recunoaştem că, din punct de vedere al absorbţiei fondurilor europene, lucrurile nu merg cum trebuie. Ritmul dezvoltării de proiecte şi al absorbţiei fondurilor trebuie accelerat”, a subliniat Corina Crețu. Comisarul european a menţionat că la Bruxelles au fost asigurate toate condiţiile pentru ca România să atragă cât mai mulţi bani europeni şi totul depinde acum de autorităţile de la Bucureşti. „Nu vorbesc numai de guvernanţi, ci şi de Parlamentul României, care are responsabilităţile sale, de autorităţile locale care au la rândul lor o serie de responsabilităţi. Este esenţial să fie pregătite şi finanţate cât mai rapid o serie de proiecte mari cu impact direct asupra vieţii oamenilor, în special în domeniul infrastructurii, domeniu în care timpul de pregătire este adesea lung şi complex. Este evident că regulamentele nu mai oferă statelor membre posibilitatea de a face absorbţie de dragul absorbţiei, avem nevoie de indicatori foarte clari atunci când implementăm un proiect. Din punctul meu de vedere, România are nevoie de proiecte în care principalul indicator să fie crearea de locuri de muncă”, a adăugat Corina Creţu.

forumul-fonduri-europene-2Întârzierile au fost recunoscute de către ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea care a promis totuşi că anul acesta se vor trimite la Comisia Europeană, spre decontare, cele mai mari sume. „Pe POSDRU, 2016 va fi anul în care vom trimite cele mai mari sume. Le vom împărţi pe loturi în funcţie de gradul risc al facturilor respective”, a mai afirmat ministrul Fondurilor Europene. De asemenea, el a făcut un apel către paralamentari să adopte legislaţia referitoare la achiziţii, pentru că România este mult în întârziere şi există riscul blocării unor proiecte. Cristian Ghinea a mai susţinut că Ministerul Fondurilor Europene suferă de o fragmentare mare în ceea ce priveşte atribuţiile angajaţilor, iar oamenii nu sunt bine distribuiţi. „Ministerul suferă acum de o fragmentare destul de mare pe task-uri. Oamenii nu sunt bine distribuiţi. După părerea mea sunt bine pregătiţi. Vom face task force-ul pe sarcini între direcţiile transversale din minister şi Autorităţile de Management, a mai spus Ghinea.

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a susţinut că toţi cei responsabili pentru aceste întârzieri ar trebui traşi la răspundere şi a propus înfiinţarea unei comisii care să verifice modul în care sunt cheltuiţi banii europeni. De asemenea, Teodorovici a mai susţinut că “Priorităţile care ar trebui avute în vedere în acest moment sunt: plata facturilor restante, lansarea de urgenţă a tuturor ghidurilor şi cererilor pentru toate axele şi nu parţial cum este acum, inclusiv pentru mediile privat, social, educaţie, şi definitivarea acreditărilor pentru actualul ciclu financiar. Banii europeni dacă nu intră acum în economie vor afecta creşterea şi prognozele. Există la acest moment un miliard de euro, bani daţi în avans României pentru perioada 2014-2020 şi care în loc să fie blocaţi ar trebui deja să fie folosiţi la plăţi pentru demararea de proiecte”, a mai susţinut fostul ministru.

forumul-fonduri-europene-3Prezent în cadrul evenimentului Fonduri Europene 2016-2020, Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group, a subliniat că serviciile IT şi cele de cloud au intrat în atenţia autorităţilor europene şi încep să beneficieze de sprijin şi finanţare, iar România ar trebui să profite de acest trend. “ Informatica e un domeniu în care România are un avantaj. Companiile româneşti au făcut faţă în competiţiile internaţionale. Avem probleme în sănătate, transporturi, dar pentru România e important să identificăm un domeniu în care putem excela. În loc să prindem din urma, putem să fim în faţă” a afirmart Bogdan Padiu.

Veronica Toncea, directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural a afirmat că, sistemul bancar ar trebui să fie mai implicat în finanţarea proiectelor  pe agricultură şi să acorde condiţii de creditare mai bune pentru fermieri, mai ales că în ultima perioadă s-a observat o scădere a cererilor în acest domeniu. “Ar fi bună o analiză în special la start-up. Toate start-up-urile din România pleacă de la un comision de 3,8%, ceea ce depăşeşte şi dobânda băncilor comericale. Asta deşi trendul dobânzilor e în scădere. Aşa că ar trebui nişte instrumente de creditare special în condiţiile în care nu se poate obţine o finanţare”, este concluzia directorului general al Fondului de Garantare a Creditului Rural.

Forumul Fonduri Europene 2016-2020, organizat de Intact Media Group, a fost susţinut de Teamnet Group, EximBank şi Fondul de Garantare a Creditului Rural.

forumul-fonduri-europene-5