Fără categorie

Antena 3 împlinește astăzi 7 ani

27/06/2012

Antena 3, televiziunea de știri parte a Intact Media Group, sărbătorește astăzi 7 ani de la momentul lansării. Evoluția Antenei 3 in acești ani este remarcabilă, atât din punct de vedere al conținutului relevant,  cât și al audiențelor aflate într-o continuă creștere. Antena 3 este astăzi cel mai urmarit post de știri din România, cu o echipă de profesioniști de marcă și importante premii locale sau internaționale.

Postul de știri a pornit în 2005 cu o medie de 24.000 de telespectatori, ajungând, in 2012, la 311.000.  Emisiuni precum “Sinteza Zilei” cu Mihai Gâdea, “În gura presei” cu Mircea Badea, “La ordinea zilei” cu Dana Grecu, “100 de minute” cu Sandra Stoicescu au devenit repere de jurnalism în România prin calitatea și relevanța subiectelor dezbătute.

La finele lui 2011, Antena 3 a devenit singurul post din Romania afiliat la CNN International, o recunoastere a meritelor sale jurnalistice.

Antena 3 face parte din Intact Media Group, alături de posturile Antena1, Antena2, Euforia Lifestyle si GSP TV. Intact Media Group ajunge astăzi la peste 10 milioane de romani, printr-un un portfoliu puternic de brand-uri de referință în televiziune, presă scrisă, radio, online şi producţie, printre care Antena1, Antena 3, Jurnalul National, Radio ZU sau gsp.ro.

(Sursa – GFk Romania pentru 2005 – 2011 si Kantar Media pentru 2012. Copyright – Armadata SRL. Target 18+ Urban).