Antena 3 rămâne aici

25/07/2013

București, 25 iulie 2013  – Antena 3 își exprimă îngrijorarea în legătură cu operațiunea fără precedent desfășurată de Direcția Națională Anticorupție împotriva unei instituții de presă din România.

Începerea acțiunii de urmărire penală împotrivă Antena 3 S.A., într-un dosar în care jurnaliștii, angajații și conducerea postului TV nu au absolut nicio implicare, pare o acțiune de intimidare menită, prin posibilele consecințe juridice, să influențeze activitatea sa editorială.

Mihai Gâdea, CEO Antena 3, audiat astăzi ca martor în dosarul deschis la cererea operatorului de cablu RCS-RDS, declară: „€œAntena 3 respinge toate calomniile și acuzațiile nefondate lansate de cei care încearcă să transforme operațiunea în forță a procurorilor într-o vădită tentativă de a denigra cea mai credibilă și îndrăgită instituție de presă. Am convingerea că toți partenerii, telespectatorii și colegii de breaslă înțeleg că începerea urmăririi penale împotriva Antena 3 nu va afecta calitatea editorială a producțiilor noastre, nici relațiile comerciale și nu va schimba atitudinea noastră fermă în față oricărui abuz, indiferent împotriva cărui cetățean al acestei țări este comis. Antena 3 a fost întotdeauna aici, este aici și va rămâne aici.

Respectând principiile și valorile democratice reale, Antena 3 – prin reprezentanții săi legali -€“ va da curs solicitărilor venite din partea instituțiilor statului, dar își rezervă dreptul să reacționeze public și direct împotriva oricărui abuz.