Copiii nu sunt de vânzare

15/11/2012

În România se vinde orice. Şi copiii, chiar şi cei din burta mamei. Unii nici nu costă mult. Pentru 5 mii de lei poţi face rost de un bebeluş sănătos. E o adevărată piaţă negră: există ofertă şi cerere. Asta în timp ce maternităţile din România sunt pline de copii abandonaţi, care nu pot fi adoptaţi. Birocraţia şi lipsa de interes sunt marele obstacol. Oficial, 400 de bebeluşi sunt uitaţi de mame, an de an, în spitale.
Maternităţile şi centrele de plasament adăpostesc acum 60 de mii de orfani. Pentru ei, mai există o şansă să ajungă într-o familie care îşi doreşte, dar nu poate avea copii. Sărăcia, lipsa de educaţie şi ignoranţa autorităţilor dezumanizează sute de mame an de an. Şi condamnă tot atâţia copii. Copii vânduţi de aşa-zişii lor părinţi. Pe orice sume. Sunt locuri în România, în care copiii se VÂND cu CINCI MII de lei bucata.

Reporterii Observatorului au descoperit în Ardeal, un sat în care comerţul cu copii a devenit industrie. Femeile nasc pentru a vinde. Nu contează cine le cumpără copiii. Vor ca, după nouă luni de sarcină, să scape de marfă. Şi să-şi asigure câştigul până la următoarea tranzacţie. Într-un oraş din Moldova, copiii sunt vânduţi pe bani mult mai mulţi. Un bebeluş ajunge şi la o sută de mii de euro.

Implicaţi în comerţul cu prunci sunt părinţii, dar şi funcţionarii statului. Pentru fiecare, există un câştig. Copiilor li se şterge urma. Nimeni nu ştie unde ajung, dacă au fost cumpăraţi de o familie disperată că legea nu o ajută să adopte, sau dacă intră pe mâna traficanţilor. În unele spitale din Muntenia, copiii se dau gratis. Prea mulţi sunt abandonaţi, prea puţini asistenţi pot avea grijă de ei.

Observatorul vă arată o Românie aşa cum n-aţi mai văzut. România copiilor vânduţi ca la tarabă. România părinţilor pentru care banii pe câteva luni sunt mai importanţi decât viaţa propriilor prunci. România copiilor de vânzare, de luni, 12 septembrie, la Observator. COPIII NU SUNT DE VÂNZARE, o campanie marca Observator! Campania poate fi urmarita pe pagina de Facebook a Observatorului.