Fără categorie

Dan Negru încheie în forţă un nou sezon „Te pui cu blondele?”!

31/05/2012

Miercurea aceasta, cel mai longeviv show de divertisment al Antenei 1, „Te pui cu blondele?”, a încheiat cu succes cel mai recent sezon, ediţia de ieri impunându-se lider de piaţă la nivelul targetului all urban.

În preajma zilei de 1 iunie, telespectatorii au avut parte de o ediţie specială, platoul emisiunii transformându-se în spaţiul de joacă a 52 de prichindei care au trăit cu intensitate maximă concursul de cultură generală. De o parte au stat micuţa Cleopatra Stratan şi colegul său Dragoş, de cealaltă, cea mai simpatică armată formată din 50 de băieţei şi fetiţe. În slotul de difuzare „Te pui cu blondele?”, Antena 1 a depăşit în audienţe la nivel urban atât programul oferit de Pro TV cât şi prima parte a meciului Elveţia-România transmis în direct de TVR 1.

„Succesul show-ului cu blonde, un spectacol de tip quizz, cu întrebări şi răspunsuri de cultură generală, demonstrează că există un public de tv interesat să-şi testeze cunoştinţele, dacă show-ul e bine făcut. Întrebările de cultură generală, bine ambalate într-un spectacol de divertisment, pot provoca dependenţă. Noi am demonstrat asta în ultimii 5 ani!” a declarat Dan Negru.

„Te pui cu blondele?” s-a impus miercuri lider de piaţă la nivelul targetului all urban înregistrând un rating mediu de 6,6 puncte şi o cotă de piaţă de 14,5 %. Locul secund în topul audienţelor a revenit postului Pro TV cu 5,2% rating şi 11,6 procente cotă de piaţă, iar cea de-a treia poziţie a fost ocupată de postul TVR 1 cu 3,7% rating şi 8,3% share. În minutul de aur, 22:03, peste 1 milion de telespectatori din mediul urban urmăreau „Te pui cu blondele?”,  vârful de audienţă fiind de 10,3% rating şi 21,3% share.

Lansat pe 11 ianuarie 2012 la Antena 1, cel mai recent sezon „Te pui cu blondele?” s-a bucurat de audienţe de excepţie, media la nivelul targetului all urban fiind de 810.000 de telespectatori, corespunzând unei medii de 7,7% rating şi 15,2% cotă de piaţă.