Florin Piersic Jr., invitatul celei de-a zece ediții a Întâlnirilor Creative by Intact Media Group

05/10/2012

„Nu folosesc semnul exclamarii, punctul mi se pare mai puternic”

Întâlnirile Creative, eveniment organizat de Intact Media Group au ajuns, in luna octombrie, la cea de a zecea editie. Invitata a fost o personalitate pe care angajatii trustului de presa doreau sa o cunoasca de multa vreme: Florin Piersic Junior a raspuns mai bine de o ora intrebarilor angajatilor, a vorbit pe-ndelete despre alegerile sale de-a lungul timpului, despre proiecte si intamplari din viata de actor, regizor sau scriitor. „Ma simt deja ca-ntr-o familie”, a spus imediat ce a inceput intalnirea, simtind ca este intampinat si privit ca un prieten drag de cei care venisera sa-l asculte. Pentru ca, asa cum avea sa spuna mai tarziu, prestatia sa actoriceasca mai buna sau mai slaba depinde in mare masura de felul in care comunica cu publicul, de energia pe care o simte venind dinspre telespectatori. Despre ce-a vorbit Florin Piersic Jr, in cele ce urmeaza.

Despre viata personajelor sale

„Dakota Fanning este, pentru mine, cel mai mare paradox, nu inteleg cum a reusit pe cand avea doar sapte ani sa joace atat de bine si sa-si insuseasca un bagaj emotional atat de mare, pentru ca asta vine o data cu timpul, nu tine de tehnica. Sunt extrem de rari actorii care-si interpreteaza personajele folosindu-se de anume tehnici de impresionare a publicului, m-a pacalit si pe mine un artist o data, care m-a impresionat profund pe scena. Am vrut sa-l intalnesc dupa piesa si aveam rezerve, mi-era teama ca este atat de vlaguit dupa emotia traita in scena, ca nu va avea dispozitia sa se intalneasca cu mine. Cand am intrat in cabina lui, era cat se poate de „viu” si energic. M-am mirat ca este atat de in forma dupa asa un mare consum emotional si mi-a raspuns razand: „Trucuri, draga, trucuri”.”

„Nu lucrez cu actori marioneta”

„Eu nu stiu sa dau formule de concentrare, se intampla sa am si spectacole mai slabe, sa nu se lege lucrurile. Uneori, insa, simt o energie uriasa, pozitiva din public, care, pentru mine, este motorul ca lucrurile sa se intample bine. Si cea mai mare capcana in meseria asta, cred eu, este mergi la teatru cu sentimentul functionarului, care trebuie sa mai bifeze inca o zi in condica de prezenta. EU nu lucrez cu actori marioneta, nu-i vreau si nu-mi plac. Si asta pentru ca, atunci cand aveam vreo 25 de ani, am jucat in spectacole in care parca totul venea <<pe gol>> si cand incercam sa ma autosugestionez sa fiu trist sau sa plang, sa intru in acea stare de gratie, imi iesea o data din zece.

Seniorul (Florin Piersic Sr., n.red.) nu vampirizeaza publicul, preia energie de la o mie de oameni aflati in sala si o inapoiaza dublu. Exista insa actori care se incarca de la public si, la sfarsitul spectacolului sunt mai fresh decat la inceput”.

Teatru sau film?

„Teatru, fara nicio indoiala. Iubesc teatrul pentru ca moare imediat, spre deosebire de pelicula, care ramane ani si ani, cu bune si rele. Iubesc teatrul tocmai din cauza energiei despre care vorbeam. Mi s-a intamplat sa ma simt atat de bine cu un anume public in sala, incat le-am facut poze din culise si le-am pus apoi pe facebook. Acum joc in doua spectacole la Metropolis, :”Zaruri si carti” si „Opposites attract”.

Despre decizia de a deveni actor

„M-am maturizat foarte tarziu, o lunga perioada de timp, cam intre 17 si 32 de ani am trait o lunga adolescenta si m-am comportat si simtit de 17 ani. De asta, pana atunci, am facut o multime de greseli. Despre decizia de a deveni actor, nu a venit asa, dintr-o data, nu stiu precis un moment decisiv. Am fost la Teatrul National Bucuresti, tata juca in Coana Chirita, o piesa exceptionala, in care, la sfarsit, toti actorii s-au prins intr-o hora. SI cineva mi-a spus sa ma prind si eu in hora aceea, a fost pentru prima data cand am vazut cum arata publicul de pe scena. Probabil atunci s-a produs un declic. Sau poate alta data. Mama juca, la Teatrul Mic, in Pluralul englezesc, care a avut peste o mie de spectacole. Si personajul presupunea ca mama sa intre cu capul intr-un cuptor care avea un capac fals, in partea cealalta putea vedea in culise. Iar eu imi bagam capul pe-acolo, stateam de vorba cu ea si puteam vedea si publicul. Poate atunci am vrut sa devin actor. Se intampla ca o intalnire cu un om providential sau un eveniment sa-ti schimbe absolut viata, chiar daca nu pe loc, sa ramana niste „seminte” care sa incolteasca in timp.”

Primul tatuaj

„A fost o prostie. NU sfatuiesc pe nimeni sa-si faca nici macar un punct, pentru ca de-acolo ajungi la o linie, apoi la un triunghi. Este atat de multa care se tatueaza acum incat, in curand, o sa fii considerat cool daca esti complet netatuat”.

Despre inspiratie

„Sfatuiesc pe oricine sa scrie ce i se intampla. Incerc sa fiu atent, e bine sa ai un carnetel, sa-ti notezi ideile care-ti trec prin cap. EU dorm c-un reportofon langa mine si inregistrez visele relevante imediat, pentru ca, daca deschid ochii, le uit. VA sfatuiesc pe toti sa scrieti. Nimeni nu se naste scriitor, nu exista nici macar facultate de scriitori.”

Despre Fictiuni reale

„Am inceput dintr-un teribilism sa scriu fara semne de punctuatie poate a fost si nevoia de minimalism. Am scris o carte asa, pentru ca simteam ca, in povestile acelea, nu aveam cum sa pun punct. Am descoperit intre timp semnele de punctuatie, folosesc tot, in loc de semnul exclamarii, pentru ca punctul mi se pare mai puternic. Si am acum un grup pe facebook, „Fictiuni reale”, in care prietenii virtuali imi trimit povesti ri si pe cele mai reusite  dintre ele intentionez sa le grupez intr-o carte, pe care o va edita „Humanitas”. Așa ca scrieti si va astept povestirile.”

Poze: Facebook Intact Media Group