Intact Media Group în primul trimestru al lui 2016: lansare Happy Channel și creșteri în Prime-Time pe zona de divertisment

05/04/2016

Primul trimestru al lui 2016 a însemnat și investiții importante pentru divizia TV Intact, pe lângă audiențe în creștere: lansarea noului post Happy Channel, precum și relocarea operațiunilor într-un timp record, precum și creșteri de audiență în Prime-Time precum și pe alte intervale orare. Grilele de primavară au adus poziții de top posturilor pe cele trei target-uri importante: comercial, All Urban și Național. Ca urmare, în primele trei luni ale anului, emisiunile “Antenelor” au fost urmărite timp de cel puțin un minut de 10.343.000 de telespectatori în decursul a 24 de ore (Whole Day) și de 7.716.000 în intervalul orar 19 – 23, pe targetul National.

La nivel de trust

Martie

Televiziunile Intact sunt lider de audiență, pe targetul 18 – 49, în Day Time (interval orar 10 – 16) și Morning (6 – 10).

În ceea ce privește targetul All Urban, “Antenele” conduc pe cinci intervale orare și, la nivel Național, pe patru intervale.

Primul trimestru

Același lidership se regăsește și la nivel trimestrial, televiziunile Intact fiind lider pe majoritatea intervalelor orare pe All Urban și Național.

IMG_IAN_Q1_2016_RO

Antena 1

În martie

Antena 1 înregistrează creșteri ale cotei de piață, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe majoritatea intervalelor orare și pe majoritatea target-urilor. Astfel, postul generalist al Intact are aprecieri de 17% în Prime-Time și de 3% în Whole Day, pe targetul comercial, în condițiile în care principalul post concurent, Pro TV, înregistrează scăderi ale cotei de piață.

Emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani are o creștere de 10% a cotei de piață comparativ cu martie 2015. Antena 1 înregistrează creșteri  importante și în Day Time, când sunt difuzate emisiuni marca Observator și Mireasă pentru fiul meu, ambele lider de audiență, și Access, interval orar în care show-ul Acces direct s-a impus ca lider absolut de audiență.

Postul este lider de audiență în Day Time pe targetul 18-49 și în Day Time și Access pe target-urile Național și All Urban. În cadrul grilei de primavară, Antena 1 a lansat șapte producții, fiecare dintre ele cu rezultate excelente de audiență.

Cele mai urmărite emisiuni ale lunii martie au fost Chefi la cuțite, Te cunosc de undeva și În puii mei.

A1_Mart_2016_RO

În primul trimestru al lui 2016,  Antena 1 are o creștere de 3% în Prime-Time pe targetul 18 – 49 și este lider în Day Time și Access pe target-urile All Urban și Național.

Antena 3

Postul de știri al diviziei TV Intact este lider de audiență pe toate intervalele orare, pe targetul 18+, atât în luna martie, cât și în primul trimestru al anului 2016.

Cele mai urmărite emisiuni ale postului sunt Sinteza Zilei, În premieră cu Carmen Avram și Punctul de întâlnire.

A3_audiente_mart_2016_RO

Antena Stars

Televiziunea cu profil monden a trustului Intact are o apreciere de 6% în Prime-Time și în Late Fringe, în primul trimestru al lui 2016, pe targetul comercial.

Cele mai vizionate producții difuzate de Antena Stars au fost, în luna martie, Alege dragostea, Star Chef și Dosarele VIP.

 

Happy Chanel

În luna în care a avut loc lansarea postul dedicat publicului femin cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani a avut importante aprecieri ale audienței. Postul a crescut cu un procent de 100% în Prime-Time – interval orar în care este difuzată și cea mai nouă producție a postului, Dreptul la fericire – comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cu un punct de market share în intervalul Morning sau cu 50% în Whole Day.

Cele mai urmărite show-uri au fost, în luna martie, Prizoniera Dragostei, Hoțul fermecator și Iubirile croitoresei.

 

 Happy_2016_ro

ZU TV

Postul dedicat tinerilor, ZU TV, are aprecieri, în martie, pe intervale orare cheie, între care, în Access s-a dublat audiența, comparativ cu cota de piață înregistrată în aceeași lună a anului trecut.

Cele mai urmărite programe ale postului, în martie, sunt Poliția muzicii, Most Wanted și Noaptea târziu se vede la ZU TV.

IMG_OAMENI_RO

Intact Media Group mulțumeste publicului și partenerilor de business pentru încredere și susținere. IMG oferă un mix complet de conținut, prin platforma sa multi-channel, pentru toate segmentele de vârstă și preferințele de consum.