Divizia de radio a Intact Media Group este în creștere

Divizia de radio a Intact Media Group este în creștere

08/09/2014

RADIO ZU crește în audiență pe toate planurile

Fenomenul care a schimbat felul în care românii percep un post de radio înregistrează cele mai mari cifre de audiență din cei 6 ani de la lansare. Radio ZU este lider absolut în București și are parte de creșteri semnificative pe toate planurile. Datele sunt confirmate de Studiul de Audiență Radio realizat de către IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL în perioada 28 aprilie – 17 august 2014.

Cel mai ascultat post de radio din București deține o cotă de piață de 13,6% și reprezintă prima alegere a 282.300 de ascultători. Buzdugan, Morar și ai lor colegi au cucerit încă 25.900 de oameni față de primul val de măsurători al acestui an, cota de piață crescând cu 1,2%.

Creșterea de audiență cuprinde atât la nivelul urban, cât și cel național. În orașe, radioul este ascultat de 1.266.900 de români – cu 113.300 mai mult față de începutul lui 2014 – și deține o cotă de piață de 9,4%. În toată România, ZU se situează pe al treilea loc în topul radiourilor cu un total de 1.885.000 de ascultători zilnici și o cotă de piață de 9,1% – cu 248.100 față de valul anterior.2014.09.08 ZU esti TU

 

Romantic FM păstrează trend-ul crescător în FM

Romantic FM, unul dintre cele mai longevive radiouri din media, înregistrează o nouă creștere a numărului de ascultători. Potrivit celui mai recent Studiu de Audiență Radio, Romantic FM este preferat zilnic de un 105.800 bucureșteni , cu o cotă de piață de 5,1%.

Singurul post de radio premium exclusive din fm, generator al stării de bine, Romantic FM își consolidează astfel poziția printr-un conținut muzical unic, diversificat pe genuri, stiluri și ani, bine reprezentat de piese difuzate doar pe frecvența 101.9 MHz.