FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC. EDIȚIA A PATRA

FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC. EDIȚIA A PATRA

09/12/2019

forumul-capitalului-romanesc

INTACT MEDIA GROUP organizează ediția a patra a „Forumului Capitalului Românesc” luni, 16 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului.

Forumul Capitalului Românesc a devenit deja o tradiție și reprezintă o punte de comunicare între antreprenorii români și importanți reprezentanți ai autorităților publice. Deși au trecut 30 de ani de când România a trecut la economia de piață, problemele cu care se confruntă antreprenorii și investitorii români nu s-au schimbat semnificativ în ultimii ani. Progrese s-au făcut, dar insuficiente. Capitaliștii autohtoni își cresc încet și sigur business-urile, unii chiar și peste granițe.

În acest context, forumul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group, îi va aduce față în față pe reprezentanţii autorităților cu cei ai mediului de afaceri românesc, ai rețelei camerelor de comerț şi industrie, ai asociațiilor profesionale, pentru a pune pe masa dezbaterii principalele probleme cu care se confruntă investitorii români.

Printre temele dezbaterii se numără: capitalul autohton după trei decenii de capitalism – care a fost cea mai mare provocare acum 30 de ani și care este acum?; programe de investiții și suport pentru business-urile românești; soluții pentru criza  forței de muncă; problemele cu care se confruntă un antreprenor român în competiţia cu investitorii străini.

În cadrul forumului va fi lansat catalogul Români care dezvoltă România”, un demers editorial care scoate în evidență afaceri românești cu tradiție, solide și mai ales antreprenori cu povești uimitoare în spate. Sunt oameni creativi, hotărâți, care și-au clădit business-ul cărămidă cu cărămidă. Nu este un clasament al milionarilor, ci un catalog al afacerilor devenite cărți de vizită ale României.

Forumul face parte din campania „Români care dezvoltă România”, prin care INTACT Media Group susţine şi promovează succesul românesc în afaceri.

Contact

Contact: evenimente@intactmediagroup.ro

Oana DUMITRU, PR & Events Manager, 0749 029 671

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.