Claudia Ion, Director Comercial al staţiilor TV INTACT

Claudia Ion, Director Comercial al staţiilor TV INTACT

13/10/2015

Intact Media Group anunţă numirea Claudiei Ion în funcţia de Director Comercial al  staţiilor TV ( Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia , ZU TV), precum şi  al platformelor online şi mobile asociate acestora.  La scurt timp după ce a fost desemnată să creeze o echipa de vânzări dedicată liderului televiziunilor de ştiri, Antena 3, Claudia Ion face următorul pas, preluând  conducerea întregului portofoliu de televiziuni al grupului. Din această poziţie, va elabora strategia de vânzări a diviziei TV Intact şi va coordona implementarea ei, valorificând audienţa integrată a Grupului şi identificând noi oportunităţi.

“Vom funcţiona cu o echipa mixtă: cea a Antenei Group şi cea a Antenei 3, reunind  punctele forte ale fiecăreia. Cei care mă cunosc ştiu că îmi place să vorbesc la obiect. Deocamdată spun doar atât: am venit, ne-am şi apucat de treabă”, a spus Claudia Ion.

claudia ion antena group

Claudia Ion este un nume cunoscut în peisajul media din România şi nu numai. Se află la un al doilea mandat în consiliul de administraţie al EGTA – Association of Television and Radio Sales Houses, cu sediul în Bruxelles, reunind 127 de membri din 38 de ţări. Şi-a început carieră în 1991 la Radio Contact,  fiind parte a perioadei de lansare şi dezvoltare a agenţiilor de media, în anii ’90.  A fost Director Comercial al TVR, director general adjunct al regiei de vânzări Arbo Media, şi a ocupat poziţia de director al departamentului comercial al Kanal D în ultimii nouă ani. În ultimele două luni, Claudia Ion a creat şi coordonat o echipa de vânzări  dedicată proiectelor postului Antena3.