Creșteri de audiență pentru Antene pe publicul comercial in noiembrie

Creșteri de audiență pentru Antene pe publicul comercial in noiembrie

06/12/2017

La nivelul publicului comercial (18-49), cota de piață consolidată a posturilor din grupul Intact (Antena1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV și Antena3) inregistrează plusuri în luna noiembrie pe intervalele PrimeTime și Access, comparativ cu perioada similară a anului trecut.   Creșterea se menține și raportată la nivelul intregului an (Ianuarie – Noiembrie 2017), cu aprecieri de 2% in Prime Time și 3% in Late Fringe, față de aceeași perioadă din 2016.

Antena 1, postul de divertisment cu cea mai mare familie de vedete din România, își apreciază cota de piață în Prime Time cu 2% în luna noiembrie, pe target-ul 18-49, în timp ce la nivelul întregului an ( ianuarie-noiembrie), cota de piață crește cu un procent în PrimeTime și 3% în Late Fringe, comparativ cu perioadele similare din 2016.

  • În topul producțiilor stației în luna noiembrie se află emisiunile “Chefi la Cutite”, cu o audiență medie de 11,7%, “IUmor”, cu o audiență medie de 9,6%, urmate de producțiile “Baieți de oraș “și “XFactor”.
  • Antena 1 a ajuns la 7,9 milioane de telespectatori în luna noiembrie, la nivelul întregii zile, timp de cel puțin un minut, in timp ce a1.ro a avut 3.841.556 de vizitatori unici.

Antena Stars, singurul post TV din România dedicat mondenităților, își apreciază audiența pe intervalul late fringe cu 33% în luna noiembrie, la nivelul publicului comercial, față de perioada similară a anului trecut. În acelasi timp, cota de piață crește pe segmentele Morning (+6%) și Late Fringe (25%).

Programele Antena Stars au ajuns la peste 3 milioane de telespectatori în luna noiembrie, la nivelul întregii zile, pe target național. Cele mai urmărite producții ale stației în această perioadă au fost “Agenția VIP”, “Star Magazin Special”, ”Răi da buni”, “Dincolo de aparențe” și serialul “ Alege Dragostea”.

Pentru Happy Channel, luna noiembrie a însemnat dublarea și chiar triplarea audienței pe intervalele Day Time, respectiv Access, în timp ce cota de piață s-a consolidat pe majoritatea segmentelor orare, printre care Day Time (71%) și Access (100%), comparativ cu noiembrie 2016.

Cele mai urmărite programe ale stației în intervalul menționat au fost serialele ““Intrusul”, “Elif”, “Iubire și razbunare”, “Esmeralda”, “Nord și Sud”.

Happy Channel a ajuns la peste un million de telespectatori în luna noiembrie, la nivelul întregii zile, timp de cel puțin un minut.

Antena 3  își consolidează poziția de lider pe nișa de știri atât prin cresteri ale audienței, dar și ale cotei de piață, conducând clasamentul posturilor de știri pe majoritatea intervalelor orare în luna noiembrie, printre care Whole Day și Prime Time.

Mai mult, de la inceputul anului  (ianuarie-noiembrie 2017), Antena 3 își apreciaza audiența si cota de piață pe toate intervalele orare, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Printre aceaste cresteri ale audienței se înscriu și cele de pe parcursul întregii zile (6%) și din prime time (3%), la nivelul target-ului 18+, urban.

Antena 3 a ajuns la aproape 4 milioane de telespectatori în fiecare zi, la nivel național, în luna noiembrie.

Printre cele mai vizionate emisiuni se numără “Voi cu Voicu”, “Adevăruri Ascunse”, “Sinteza Zilei”, “In Premieră”, “Punctul de întalnire”. În același timp, site-ul antena3.ro a inregistrat  3.714.865 de unici.

În zona digitală, www.a1.ro se află in top 10 all sites.ro, in luna noiembrie, cu 3.841.556 unici, peste 10 milioane de vizitatori și peste 19 milioane de afișări. Mai mult, a1.ro a fost lider pe secțiunea de divertisment în noiembrie, așa cum este lună de lună în ultimii patru ani, având cifre aproape duble față de principalul competitor.  La consumul de video, platforma a1.ro se clasează pe locul al treilea, după youtube si facebook.  Alte site-uri din grup, Spynews.ro și antena3.ro , se află pe locul doi în categoria celebrități, respectiv știri.

Televiziunile Grupului Intact au ajuns la 9.629.000  telespectatori în luna noiembrie, la nivelul întregii zile, timp de cel puțin un minut. În Prime Time, numărul acestora se ridică la 7.058.000.

Intact Media Group mulțumește publicului și partenerilor de business pentru încredere și susținere, oferind un mix complet de conținut, prin platforma sa multi-channel, pentru toate segmentele de vârsta  și preferințele de consum.

Sursa: Kantar Media
Copyright: Armadata SRL
Perioadele analizate: noiembrie 2017/ ianuarie-noiembrie 2017
Perioadele cu care se face comparație: noiembrie  2016/ ianuarie-noiembrie 2016