Giganţii industriei digitale participa la Congresul Webit

Giganţii industriei digitale participa la Congresul Webit

10/10/2012

Congresul Webit, cea mai mare conferinta despre online, tehnologie si antreprenoriat din Europa de Est si Centrala, Orientul Mijlociu si Africa, a luat startul astazi, in Istanbul.

Ajuns la cea de-a patra editie, evenimentul atrage an de an specialisti, antreprenori, manageri din companii internationale si chiar reprezentanti ai guvernelor. Printre companiile prezente se numara Google, eBay, Unilever, BBC, Coca-Cola, Microsoft, Yahoo! sau Facebook. Liderii lumii digitale se intalnesc astazi la Congresul Webit pentru a discuta viitorul online-ului pentru tarile EMEA.

Printre subiectele abordate se regasesc: „Viitorul Mediilor Sociale” prezentare sustinuta de Diego Oliva, Regional Director Facebook, “Trenduri in instrumente de monetizare si metode inovative de plati online”, de Laurent Le Moal, GM CEMEA PayPal sau „Rolul telefoanelor mobile in raspandirea stirilor la nivel global”, o prezentare sustinuta de Safdar Mustafa, Head of Mobile Media la Al Jazeera Network.

Sunt asteptati 6 000 de invitati si 150 de speakeri din peste 60 de tari.  Printre cei patru romani care vor vorbi la conferinta se numara si Radu Pop, CIO Open Media Network, parte din Intact Media Group. Prezentarea sa „Multiscreen & Multichannel. Integration of TV and Digital Interactive Services”  va avea loc, joi, 11 octombrie, de la ora 16:00.

Multinationale si antreprenori,  investitori si pionieri ai inovatiei, top executives si jurnalisti reputati, vor sta de vorba  despre viitorul industriei digitale stabilind trenduri si descoperind oportunitati, in urmatoarele zile, in cadrul Congresului Webit. Prezentarile vor fi transmise live pe site-ul http://webitexpo.com/en/webit/2012/