ROantanamo – un reportaj marca Observator

ROantanamo – un reportaj marca Observator

28/01/2013

Incepând de astăzi, de la ora 19,00, Observatorul difuzeaza Roantanamo, ancheta despre închisorile CIA in Romania și în restul lumii.

Astăzi, 28 ianuarie, a avut loc conferința de presă, în care jurnaliștii au putut viziona în avanpremieră primul episod din cea mai amplă anchetă jurnalistică a ultimilor ani. Începând din această seară, de la ora 19,00, Observatorul dezvăluie, în zece episoade, fața nevăzută a războiului dus cu un dușman crunt, terorismul – zborurile și închisorile CIA în România și în restul lumii. Doi ani de documentare și un demers jurnalistic fără precedent dezbracă de secrete un program care arată implicarea României în cea mai vastă operațiune de capturare si încarcerare a celor mai vânați teroriști de pe pământ. ROantanamo_Print

Unii dintre ei au călcat pe pământ românesc și au dus la prinderea liderului suprem al rețelei Al-Qaeda, Ossama bin Laden. Pentru a afla unde au aterizat, unde au existat aceste închisori, până unde a mers tortura și ce informații au dat – reporterii Observatorului şi ai Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie au realizate sute de interviuri, au strâns  documente și  mărturii relevante. Ancheta a fost realizată de George Colgiu, premiat APTR de cinci ori, Ştefan Cândea (CRJI) şi Dan Gecui. Alaturi de ei, la conferința de presă, au mai fost prezenți Andreea Berecleanu, editor – prezentator Observatoruli 19,00, Adrian Ursu, realizatorul emisiunii “Secvențial”, precum și Alin Romașcan, Head of News Antena 1 și Antena 3.