„România, tare de tot!”, o nouă campanie Intact Media Group

„România, tare de tot!”, o nouă campanie Intact Media Group

12/06/2014

București, 12 iunie 2014 – Intact Media Group lansează o nouă campanie dedicată României și evenimentelor celor mai reprezentative care o definesc. „România, tare de tot” își propune să promoveze și să susțină tot ce are România mai captivant, mai interesant, mai reușit. Campania va pune în prim plan, cu participarea activă a publicului, optimismul și energia tinerei generații, astfel încât oricine să se poată bucura, să poată vedea, să poată simți și să fie uimit de România!

Concret, Intact Media Group lansează un apel către toți românii care au de semnalat inițiative sociale, manifestări de artă, sportive, concerte, evenimente deosebite, premii, reușite, orice eveniment de care sunt entuziasmați și reprezintă recunoașteri ale valorilor naționale. Există performanțe extraordinare, care nu sunt cunoscute de marele public, oameni temerari, iar Intact Media Group își asumă rolul de a-i populariza. http://blog.intactmediagroup.ro/romania-tare-de-tot/ și pagina de Facebook a Grupului vor fi deschise pentru recomandări și comentarii privind cauzele care merită susținute. Și, până la finele anului, mediile Intact Media Group vor populariza evenimente frumoase, realizate de tineri artiști și antreprenori, la recomandarea internauților. Intact Media Group lansează această campanie într-un moment cât se poate de potrivit cu esența acestei inițiative: performanța obținută de Simona Halep în finala Roland Garros  a adus bucurie tuturor românilor și i-a unit. Astfel de reușite, recunoașteri și lucruri frumoase sunt celebrate în campania România, tare de tot.

Romania tare de tot

Pe lângă vizibilitatea oferită acestor proiecte, Intact va susține cauze relevante pentru care militează tinerii – spectacole, expoziții, inițiative sociale –  pentru că Intact Media Group ține cu România!

Campania a fost inspirată de noul context socio-economic, în care se pune accentul pe  relansarea României, dincolo de tensiunile anilor precedenți. Mesajul „România, tare de tot!” are în centru perspectiva, optimismul și energia, continuând promovarea valorilor inițiate de precedenta campanie Intact Media Group, „Români, buni europeni”, îndreptând-o însă mai mult către tineri.

 Cum poti fi membru al campaniei „Romania, tare de tot!”

Cei care au identificat astfel de manifestări sau sunt membri ai echipei care pregătește un astfel de eveniment se pot înscrie pe  http://blog.intactmediagroup.ro/romania-tare-de-tot/, să recomande cel mai cool eveniment din România și pot fi parte a echipei de știri care va acoperi evenimentul!