Televiziunile Intact, cresteri importante de audienta pe 17 martie

Televiziunile Intact, cresteri importante de audienta pe 17 martie

18/03/2016

“Antenele” sunt lider de audiență pe 17 martie, înregistrând cote de audiență superioare posturilor din trustul concurent, CME. Astfel, Antena 1 conduce detașat în Whole Day și în Prime-Time, pe targetul telespectatorilor cu vârste mai mari de 18 ani.

Pro vs CME

Antena 1

Postul generalist Intact este lider de audiență în Whole Day, înregistrând o cotă de piață mai mare cu un punct decât cea a Pro TV.

A1

Edițiile marca Observator, dimineața și cel de la ora 13,00, Mireasă pentru fiul meu (edițiile de dimineață și de după-amiază), precum și Acces direct au fost lider autoritar de audiență. De asemenea, Observatorul orei 19,00 a surclasat Pro TV și cu Observatorul orei 19,00, pe targetul Naîional. Next Star, show-ul prezentat de Dan Negru, a fost cea mai urmărită emisiune a serii de telespectatorii care locuiesc în mediul Urban, dar și de cei din întreaga țară, la fel și “Un show pacatos”, show-ul lui Dan Capatos.

Antena 1 a avut aprecieri ale cotei de piață pe majoritatatea intervalelor orare, pe target-urile cele mai importante, Național, Urban și Comercial.

 Antena 3

Postul de știri al Intact Media Group conduce clasamentul televiziunilor pe nisa din care face parte. Sinteza zilei rămâne cel mai urmărit talk-show. Alte emisiuni ale Antenei 3 lider de audiență sunt La ordinea zilei, Subiectiv, În gura presei.

a3

a3 2

Happy Channel

Comparativ cu joia trecuta, Happy Channel, cel mai recent lansat post al Antena Group, are aprecieri pe majoritatea intervalelor orare.

happy

Antena Stars

Postul de mondenități al Intact înregistrează aprecieri pe majoritatea intervalelor orare în ziua de 17.03. comparativ cu joia trecută.

astars